POVESTEA VÂRSTELOR VERONICHEZE: 7 ANI („PLECAREA SUPRA-RÂNDULUI”) / 2012

Motto

Supra-rândul putea să se ducă și să se uite la soare. După ce s-a uitat la soare, s-a întors la sub-rând și la rând. Supra-rândul spuse: „Vă iubesc foarte mult, rândule și sub-rândule!”

Capitolul 3 din „IDENTITATE: VERA SIMONE – OPERE 5-18 ani”.

Este vârsta (și cartea) care surprinde începerea școlii, intrarea în sistemul care o primește cu teamă și care de multe ori se împiedică de acuitatea genială și încă nemanageriată a Verei. Prea-multul ei interior vine la pachet cu milioane de întrebări nedozate și cu inabilitatea de a se supune necondiționat regulilor de uniformizare în clasă.

Cartea este, așadar, oglinda primului an de școală primară, un timp ce abundă în idei creative și povești care, prin metaforă și magie, mai pansează din „juliturile” adaptării la grupurile de oameni. „Cei 7 ani de-acasă” s-au încheiat apoteotic cu acest volum plin de culoare, iubire, pasiune și înțelepciune.

Este perioada în care, paralel cu școala, terapia continuă constant, și acasă și la cabinet.
Vera se face percepută în lume ca fiind un soi de ființă stelară; are o aură de înțelepciune și de infinită bunătate cu care impresionează dar în același timp incomodează societatea.

Începe cursurile de pictură cu Alexandra S. (artist plastic), care avea să ne devină prietenă de drum lung. Tot ea scria în Cuvântul Înainte la cartea Plecării:

Vera nu este copilul acela bucălat și bălai pe care să-l tragi de obraji, să-l întrebi cum îl cheamă și să-l pui să spună o poezie. Însăși alura ei stranie, de sirenă și chipul delicat, cu trăsături nipone îți spun că ai în față un copil “altfel”. Însă uneori mă întreb dacă acest “altfel” este corect înțeles de către ceilalți.
Poate că unii văd felul ei atipic de a se comporta, sinceritatea ei dezarmantă și curiozitatea-i continuă ca pe ceva ciudat, însă mie mi se pare că toate acestea sunt o ocazie dată nouă, adulților, de a ne recăpăta firescul în relația cu copiii. Pentru unii, Vera poate părea insistentă și obositoare pentru că pune întrebări, pentru că vrea să știe. Dar de fapt, ea ne ajută să deschidem ochii și să învățăm să-i luăm pe copii în serios, să nu le mai vorbim “în doru’ lelii”, să nu uităm de ei, ci să-i tratăm cu respectul pe care la rândul nostru îl cerem. Să fim mai conștienți de sine și mai atenți la ce spunem și la cum ne purtăm. Mai răbdători și mai buni.
Vera poate părea copilul serios și maturizat înainte de vreme, însă ea se joacă, dansează, cântă, desenează, păstrându-și candoarea și naivitatea specifică vârstei. Creațiile ei sunt un amestec minunat de maturitate și copilărie, atât de bine dozate, încât nici nu știi cât la sută este gândirea și știința unei minți geniale și cât la sută spontaneitatea și joaca unui copil de aproape 8 ani.
Vera poate părea retrasă și rece, dar atunci când ajungi să o cunoști și să te apropii de ea, înțelegând-o, acceptând-o și iubind-o, ea îți întoarce iubirea într-un mod cu totul special și unic.

Atunci când vrei să o cunoști pe Vera, trebuie să lași de-o parte prejudecățile, dar și fricile. Eu mărturisesc că prima dată când m-am dus la ea pentru a începe lecțiile de pictură, am pornit cu un sentiment de teamă și cu preconcepția că trebuie să mă port “altfel”, nu știam nici eu cum. Dar atât Vera cât și Ana m-au primit cu atâta deschidere încât m-am simțit, încă de la prima ședință, prietena lor și totul a decurs de atunci natural și firesc.
M-am dus la Vera cu ideea să o învăț ceva, dar îmi dau seama că mai mult m-a învățat ea pe mine. M-am regăsit în ea, în felul ei frenetic și entuziast de a crea, în gesturile și reacțiile ei reținute, în “ciudățeniile” ei. Am învățat că aceste ciudățenii nu trebuie să devină motiv de frustrare și de complexe, ci dimpotrivă, trebuie folosite într-un mod creativ, reinventate și exploatate.

 Iar terapeuta Verei, Ana-Maria M., scria și ea, în deschiderea aceleiași cărți, despre echipa noastră de familie și mai ales despre Vera - Plăsmuitoarea și plămăditoarea în căutarea cheii Asperger pentru rozul comunicării.

În ultimul an evoluția ei a cunoscut o creștere fulminantă și oricine o cunoaște de mică poate depune mărturie în această privință fără să clipească.
Dacă mi se permite să asemuiesc procesul creșterii și creației ei cu o orchestră (amintind astfel de a doua carte a Veronicăi – Orchestra lui Dumnezeu), mama ei ar fi fără îndoială dirijorul care are grijă ca fiecare muzicant să își aleagă instrumentul potrivit, să își cânte partitura la timpul potrivit, care aduce tempoul potrivit – una peste alta – Ana aduce valoroasa resursă a organizării și acordului între părțile Veronicăi. Însă toate acestea fără a interfera cu opera – care este scrisă de către creatoare pe măsură ce se cântă –  fiind astfel doar ajutorul care cunoaște dinainte care va fi linia melodică și care o ajută pe artistă să elibereze din ea muzica în continuă formare. Ana – dirijorul – ajută de asemenea în a susține procesul creației și a-l sprijini pentru a nu se opri, împiedicat de atâtea posibile opreliști, pe care mereu și mereu le îndepărtează din calea Veronicăi, cu îndemânare neobosită.

Atât de mult, de frumos și cu supra-suflet a scris Ana despre Vera încât este imperios să adune într-o carte toate gândurile, toate impresiile, toate frământările și mai ales continua evaluare pe care o face atât de precis procesului de dezvoltare al fiicei ei. (n.b. Voi face lucrul acesta, negreșit!)
Noi cei apropiați suntem mereu acolo să o citim și să îi scriem în mediul virtual – pe blogul Identitate (e vorba despre blogul cel vechi); să ascultăm și să îi vorbim în atâtea apeluri și mesaje prin telefon – însă lângă cele trei cărți ale Verei trebuie să se așeze tipărită și a patra, care ne va dezvălui cuibul care a creat contextul tuturor creațiilor micii artiste – supra-sufletul mamei ei.
(Vine momentul potrivit, sunt convinsă!)

_______

Plecarea... este mărturia personificării și împrietenirii ei cu Asperger, sindromul pe care îl ia acum în primire cu propriile ei mânuțe, ca pe un puișor de găină inofensiv, îi dă un loc în viața și povestea ei, îi dă un capitol de carte dar nu-i permite nicidecum să aibă ceva fundamental de zis despre Identitatea ei.

Vera și Asperger stăteau pe o bancă.
La ce te gândești? a întrebat Asperger curios.
Vera răspunde: la o oaie grasă,
Tu n-ai de unde să o cunoști.
The End.

Tot Ana Maria M. (cea care a scris Cuvântul înainte și la cartea vârstei anterioare, „Orchestra lui Dumnezeu”) mai scrie în sensul acesta:

Acum un an povesteam în Cuvântul înainte despre cum Veronica a început să construiască ușa magică spre interioritatea ei. În una din ultimele întâlniri înainte de pauza după primul ciclu de terapie în care ne aflăm acum, Veronica s-a hotărât să înceapă căutarea cheii pentru a descuia această ușă oricând dorește – cheia Asperger – după cum a denumit-o ea.
Sunt alături de ea în continuare ca plăsmuitor de chei pentru uși spre interioare și spre exterioare și aștept ca ea să plămădească precum un alchimist materialul pe care să îl modelăm împreună în diferite forme de chei pentru a pleca apoi cu aceste comori în lunga călătorie ce o așteaptă.

În acest sens, citiți în carte despre:

-     Concertul personajelor cu sindromul Albastru, Căsuța Autismului, Planeta Asperger, Pasărea Asperger, Vraja lui Asperger, Prietenul Asperger, și multe altele.

-     Copiii trebuie să-și folosească lucrurile mai grele date de Dumnezeu, cum e la mine sindromul și alte lucruri de genul ăsta. De-aia e dată viața - scrie Vera.

_______

-     Plecarea supra-rândului continuă să arate relația Verei cu Dumnezeu ca fiind esențială. Sunt prinse în carte capitole, idei, cugetări, poezii, metafore, texte și titluri precum:
-     Dumnezeu și sfinții („Vreau să știu și eu cum se face o minune pe stilul Lui!”);
-     Oamenii pot să fie doar buni, pentru că Maica Domnului îi poate duce de pe Planeta Rău pe Planeta Bine;
-     Oaia Iubirii, sau cum S-a creat Dumnezeu;
-     Ghiocelul nemuritor de pe planeta Vera;
-     Pentru că au căzut frunze galbene pe tine, ei au crezut că ești copac. Dar de fapt, tu ești Moami.

_______

Alte capitole și pasiuni ale vârstei:

-     Multe, multe sirene! (anul marii pasiuni pentru basmul subacvatic pe care îl recompune, îl aduce în realitatea ei în mii de forme și-l retrăiește în toate aspectele vieții)
În regatul subacvatic era numai întuneric / Însă o sirenă-soare lumina chiar foarte tare!
Mai sunt titluri precum:
Cochilia era un melc adormit, Steluțele, Sirena tristă, etc – și multe desene foarte frumoase, „pe stilul ei”! 

-     Jurnalul fericit al verii petrecute cu olandezii Elly și Leo: Happy-Jurnal de vacanță, Povestea pietrelor fericite, etc.

_______ 

-     O altă mare, mare pasiune a vârstei 7 sunt oițele – o preocupare plină de iubire care ascunde, din nou, în puterea metaforizării și folosirii simbolurilor, mesaje dincolo de conștient (la vremea aceea):

Oițele sunt un fel de Dumnezeu pentru mine, căci copiii Îl iubesc pe Dumnezeu...
Oițele au ceva în ele și nu știu ce! Au ceva de-s așa frumoase! O scrie „Vera ne iubește” pe inima lor?
Să mergem la oițe să le facem o operație, să ne uităm în corpul lor, ca să vedem ce-i cu ele de-s așa frumoase.

Oaia fără miel:
A fost odată o oaie care și-a pierdut mielul și a simțit multă tristețe.
Ea a strigat: Mielul meu este pierdut! Mielul meeu! El este pierdut!
Și atunci mielul a zis:
Sunt doar ascuns! Am vrut să mă joc de-a v-ați ascunselea cu tine!
Atunci oaia-mamă l-a găsit în căsuța-cort și l-a luat în brațe fericită.

Alte titluri ale pasiunii pentru oițe:

Corpul oiomenesc; Oițele care nu sunt în turmă, Planeta Oaie a Prieteniei, Veronica în ochiul de Timmy, Mieii se nasc, Visul de azi-noapte al oii Shirley, Oaia neagră spre turma de oi albe, etc.

 _______

-     Un capitol de final, „Iarna mea cu sărbători” cuprinde poezii și desene de sezon, foarte colorate, veronicheze și aducătoare de zâmbete!

_______ 

 

Laura Trifu, terapeut logoped scrie și ea în deschiderea cărții:

Cine este Veronica?
Veronica este mica sirenă de pe uscat cu păr lung ca al lui Rapunzel.
Este fetița isteață și calculată căreia îi place să știe exact cum stau lucrurile.
Este micul observator al detaliilor care mie de regulă îmi scapă privirii.
Veronica este copila care mă încălzește cu sensibilitatea sa. 
Este domnișoara în devenire despre care mă întreb: cum va fi?
Veronica este creativă și pasionată de tot ceea ce își propune să realizeze.

Veronica scrie cărți.
Veronica este unul dintre oamenii cei mai interesanți pe care i-am întâlnit.
… și pe care mă bucur că l-am întâlnit.