Povestea vârstelor V: 15 ani, 2020 („Hogwarts Heaven”)/ Partea 1: Cartea, filmul animat și K3 fandom
Apare acum o nouă latură a pasiunii HP: K3 Sisters Band. O trupă de trei surori a căror muzică și concept artistic se bazează pe lumea Harry Potter. Vera intră în fandom, primește atenție fățișă din partea tinerelor cântărețe și iată: ocazia perfectă să iasă spre lume, să tatoneze o așa-zisă realitate neautistă. Se entuziasmează și realizează pentru ele desene, portrete și mai ales niște reprezentări „aspergeriene” (totuși!💭) în imagini foarte inteligente care sintetizează toate albumele trupei (un soi de comics-uri bazate pe versurile fiecărui cântec în parte, ceva absolut deosebit!) – daruri pe care le trimite apoi prin poștă, în America. Cele trei surori ajung să fie personaje secundare în cartea vârstei 15,„Hogwarts Heaven”, cea în care Vera și Emma vor fi protagoniste.
K3 sunt impresionate, fac giveaway cu cartea, o promovează și insistă constant (cum o cere și marketingul, de altfel) ca Vera să se manifeste ca fan și să nu se îndepărteze de insula lor gălăgioasă, plină de dezinvoltură și de normalitate. Pe undeva, Vera simte că nu i se potrivește spectacolul tumultuos al fetelor; este alegerea ei personală dar... este și un rol, o joacă a altora la care participă făcând un compromis și asumându-și o deraiere de la mai vechea ei Libertate a fulgilor de nea. Creșterea, însă, are dinamica ei vie pe care Vera nu o ocolește, de care n-a căutat niciodată să se ascundă. Săgeata care țintește „tavanul cerului” nu dorește să rămână în arc.
Tineri din mai multe țări ajung să o cunoască pe Vera ca fiind „fană K3” și „Harry Potter fan fiction teenwriter”, statut care încet-încet devine o colivie în care pasărea măiastră, sufocată, își conștientizează pierderea trilului ei firesc. Mai târziu va renunța bucuroasă la toți acei followeri și la paginile unde își crease o lume atât de străină ei. O vreme însă, are nevoie de această poveste pentru a trage concluziile necesare întoarcerii la sine. Nu este deloc un timp irosit. Din fiecare întâmplare, etapă sau relație, Vera trage concluzii vii, înțelepte și nu stă mult pe gânduri când este necesar să facă schimbări. Învață, își asumă, înaintează. Din nou, terapia cu care a fost obișnuită îi prinde atât de bine.
Pe lângă înțelegerea unor nuanțe din psihologia maselor (cunoscută popular sub denumirea „spirit de turmă”), un alt aspect pozitiv al relației cu K3 Sisters a fost inspirația și curajul Verei de a face pe instagram câteva live-uri în care lucrează la tablouri de dimensiuni mari, ba chiar pictează castelul Hogwarts pe parapetul atelierului ei. Dobândește acum un binevenit nivel al dezinvolturii sociale care nu i-ar fi fost lesne de însușit. Mai mult decât atât: s-o privești pe Vera pictând este tămăduitor, este o odihnă venită din ceruri! Mă uit la aceste live-uri cu multă plăcere și încredere în propulsarea psihologică pe care o reprezintă ele. Sunt fana ei numărul 1!
Cartea de la 15 ani, „Hogwarts Heaven”, oricât de fan fiction ar părea, arată explicit cine este Vera: Artistul care transformă totul în Rai. Ea scrie folosindu-se de idei care îi vin din mediul pasiunilor ei adolescentine dar miezul creației rămâne așezarea lucrurilor pe verticala ei sacră.
Heaven is out of time, so you can't be late or early, spune Luna în carticica Verei iar spiritul Rowenei întâmpină astfel pe cele două fete ce pleacă în călătoria inițiatică de descoperire a talentelor ascunse:
You just found your twin
a treasure you will win
Just face your biggest fear
and new life is near!
Înțelegem bine ce ne transmite un adolescent de cincisprezece ani, nu-i așa? Noi, the heroes of the new era, avem un singur lucru esențial de făcut: să ne întoarcem spre sine și să aflăm acolo Comoara personalizată pentru fiecare dintre noi.
Use your treasure wisely, it's magical!
Iar aici este filmulețul animat realizat pe baza cărții Hogwarts Heaven de Vera Simone. Amănunte în descrierea de pe YTube. Enjoy!!
loveeeee little lady friend, sorry that is from the past,:)))))
ReplyDelete😀🌼
Delete