Povestea VÂRSTELOR veronicheze: 6 ANI („ORCHESTRA LUI DUMNEZEU”) / 2011

Capitolul 2 din IDENTITATE: VERA SIMONE - OPERE 5-18 ani

Este vârsta (și cartea) cu o uimitoare atmosferă de vibrație ingenuo-spirituală:

Orchestra mea, orchestra mea, Dumnezeu te va cânta.
Orchestra mea, orchestra mea, unde este Dumnezeu?
Doamne, Doamne, unde ești? (...)

O, bietul nostru de Dumnezeu! Strigară copiii.

*
Mami, eu sunt soarele luminilor bune, iar luminile bune fac întotdeauna oamenii să fie buni.

______

Naturală și de neoprit mesageră a puterilor cerești, Vera vorbește în cartea vârstei 6 despre biserică, sfinți, despre viața cu tainele ei; se exprimă în metafore și cu subtilități transcedentale, simțite și transmise prin har, cu suflet de copil!
Începe să descopere lumea iar mesajele de neacceptare a răului sunt categorice. Textele și ideile abundă în lumină, bunătate și ceva în plus, acel ceva ignorat de toată lumea pe atunci, un anumit fel senin și inconștient de a decodifica și tâlcui lumea de dincolo, nevăzutul, misterul existenței. Ceva ce ea știa dinainte de a i se spune...

Cum scrie Camelia Vasiliu în prefața acestui capitol, e vorba de o carte pentru segmentul de public înzestrat cu perceperea emoțiilor superioare și deprins cu reflecții adânci.

______

Este anul în care Vera a făcut un Test internațional de măsurare a inteligenței cognitive la Centrul de terapie pe care îl frecventam atunci. „Geniu”, a fost verdictul terapeutei noastre care ne-a pus atunci în brațe tot felul de tabele cu explicații, categorii și procente din care să înțelegem ce sus în ierarhia universală se afla mogâldeața aceea mică cu ochi de alien...
Eu și Tom cunoșteam deja perfecțiunea Verei (este natura ei divină), la fel de bine cum știam și imperfecțiunile lumii la care o învățam să se adapteze. Această diferență a fost, în realitate, autismul ei; pe ea s-a lucrat zi și noapte, viața însăși transformându-se într-un cabinet de terapie activă cu și prin iubire.
Tom „Toat” a zis: Trebuie să avem grijă, geniile sunt nefericite...
Și așa, fericirea Verei a devenit, cu încă un plus de efort și conștiență, ținta eforturilor noastre de părinți ai unui copil, pe atunci, „cu nevoi speciale”.

O educatoare care o admira pe Vera mi-a spus:
N-am cunoscut un copil atât de aproape de perfecțiune; pentru ea cuvintele au un sens și o importanță capitală, nu suportă bâlbâielile și răspunsurile amețite, neclare, nu-i poți spune „e, am zis și eu doar așa, uită te rog, treci mai departe”. Nici nu spune cuvinte aiurea niciodată, nici nu le tolerează de la ceilalți. Insistă până găsește logica în orice comunicare sau observație.
Ca să o înțelegi pe Vera, este suficient să o asculți cu atenție și să acorzi importanță fiecărui cuvințel în parte, pentru că el este fără îndoială o za importantă în lanțul mesajului ei. Îmi imaginez că trebuie să fie dificil să crești un astfel de copil, mi-a mai spus educatoarea, cu admirație blândă, dar pe de altă parte te și obligă să te ridici după el, spre perfecțiune…

Pe vechiul blog Identitate, îmi încheiam cam așa unul dintre articolele de analiză și mărturie:

Nu o înțelege pe Vera cel ce închide ochii în fața adâncimilor ei, ignorând geniul și corectându-i profesionist „neregulile”. Ci numai acela care, pășind dincolo de cortină, observă și acceptă că „ciudățenia” nu este o boală, ci un prea-mult care depășește puterea celor mulți de a vedea și de-a suporta intensitatea adevărurilor. Acesta este și motivul pentru care demersurile noastre terapeutice nu s-au axat niciodată doar pe adaptarea la lume, ci mai ales pe consolidarea forței interioare de cunoaștere a acesteia. Pe sporirea înțelepciunii ei native și pe încrederea că Raiul atât de mult dorit va putea fi manifestat pe pământ, tocmai prin această trezie a noastră și prin asumarea întregului arsenal de suferințe și eforturi.

______

Câteva flash-uri care să vă introducă în starea și ambientul cărții de la 6 ani:

·        Iubirea înseamnă lumină.

·        Am lacrimi pentru că te iubesc. Nu plâng... Lacrimile sunt pe față doar ca să-mi șteargă fața.

·        Cele mai importante lucruri în viață sunt: Dumnezeu, sfinții, nașterile, viața și copilăria.

·        Iisus Hristos se va naște dacă lumea nu-i în pace. E o lume de-mpărat!

·        Prietenul Florilor Albe primește un pahar de apă sfințită de la Însuși Dumnezeu.

·        Iisus S-a ghemuit încet într-un obiect numit „moarte” și a murit și deloc n-a ieșit din Doamne-Doamne; S-a dus în „burta” lui Doamne-Doamne, ca să vadă cum e în cer.

·        Mâna cu piatră și cartea din cer.

·        Să dansăm îmbrățișarea, să ne învârtim îmbrățișându-ne în grădina de duminică plină de trandafiri, de frumusețe și de admirat.

·        Era un labirint din care un om nu-și găsea drumul către casă. Erau tot felul de obstacole: un radio, patru iubiri, o cheie care îl ajuta să deschidă poarta curții de la casă, un vulcan, o capcană, un zid și o iarbă în care era interzis să meargă oameni în ea. Omul trebuia să asculte puțină muzică de la radio, apoi să ia iubirile și apoi cheia, apoi să sară peste capcană, apoi să sară foarte sus peste zidul înalt, apoi să ocolească vulcanul și apoi prin ușă să intre în casa cu mansardă și cu coș de cărămidă. Sfârșit.

·        Plus, bineînțeles, mostre de joacă veronicheză, Moș Crăciun și Mickey Mouse – desene minunate!