Pasiuni si hobby-uri de mamă (articol din 2013, când Vera avea 8 ani)

2013.
Am intrat la o ședință de terapie cu Vera, să abordăm puțin relația noastră, s-o desenăm, s-o exprimăm, s-o colorăm, s-o optimizăm. La un moment dat, s-a ajuns la mine și s-a ridicat întrebarea dacă Vera îmi cunoaște pasiunile în aceeași măsură în care eu le cunosc pe-ale ei. Terapeuta a întrebat-o pe Vera “Tu știi ce pasiuni are mama ta?” iar ea a răspuns instinctiv: Da, aceleași pasiuni ca și mine, eu așa știu, mami mi-a spus odată mai demult că orice pasiune am eu devine și pasiunea ei. Apoi m-a întrebat și pe mine care sunt hobby-urile personale, ce pasiuni am totuși, dintre acelea care mă reprezintă înafara Verei, care mă caracterizează și mă disting? Ce rezonează în mine fără a avea legătură cu ceilalți?...
M-am blocat puțin. Am zis: “Îmi place să scriu și-mi place să-i ajut pe oameni prin cuvintele și faptele mele, atunci când au nevoie de sprijin.”
„Ok, să te întreb altfel”, a încercat ea să mă salveze din ceea ce considera a fi un impas. „Ce hobby-uri aveai tu, Ana, înainte de a avea un copil?...”
Și asta chiar nu mi-am mai adus aminte.

Am plecat de la cabinet așa cum se pleacă din orice ședință de terapie, pe gânduri și cu nevoia de a-mi clarifica lucrurile în viață și în mine însămi. Inițial, a venit gândul “Oh, Doamne, propria mea identitate este atât de accidentată încât manifest exagerat statutul de mamă, ca să uit de acest mare gol din mine, iar sensibilitatea nu face decât să tot adâncească pierderea de sine...”.
Apoi, încet-încet, alte gânduri au luat locul tragicei ipoteze. După fuziunea marilor iubiri devenim un sine mult mai complex, mai încurcat (ca un labirint din „Yeleldi” sau din „Orchestra...”) și mai conștient de combinația omenesc-divin. Când devenim mame, sinele iese din schemele terapeutice, transfigurându-ne organic și aducând cu sine lecții mari despre lepădarea de sine.
Nu-mi amintesc nici cine eram înainte de a-l fi întâlnit pe Tom, înainte de clipa când am început să clădesc o viață în doi lângă el. Cu atât mai mult nu-mi amintesc cine eram înainte de a o avea pe Vera, acele timpuri s-au schimbat pentru totdeauna. Ceea ce trăim, ne schimbă fundamental și ne actualizează seturile de valori, permanent.

„Cine erai tu, Ana, înainte de a avea un copil?”... N-am reușit să înțeleg folosul acestei întrebări. Per total însă, a fost o ședință binevenită: mi-am reașezat și limpezit unele răspunsuri, ca să nu mă mai sperii, să nu mai simt angoasa rea a mereu “neîntâlnitei identități proprii”. Acestui lucru îi va veni rândul la rezolvare altădată.

Deocamdată: Hobby-ul meu este să fac baloane de săpun cu Vera și să-i văd sclipirea jucăușă din ochi; hobby-ul meu este să provoc și să mă hrănesc cu râsul ei, să o privesc dormind, să-i fac figurine din mâncare (care să reprezinte imagini ale pasiunilor ei), să-i inventez mereu noi coafuri de “mermaid”, să ascultăm împreună greierii înainte de culcare. Pasiunea mea este să-i dau idei care să hrănească propriile ei pasiuni. Hobby-ul meu este să uit de mine, să lucrez la aripile Verei, cu prețul oboselilor și căderilor în adânci slăbiciuni omenești. Hobby-ul meu este lupta de a-mi depăși aceste slăbiciuni, constanta mea auto-terapie, efortul de-a înțelege schimbările celorlalți, de a-i învăța să mă înțeleagă și ei pe mine dar mai ales să se înțeleagă pe ei înșiși. Identitatea mea este identitatea familiei mele. Dăruirea. Trăirea vie a relațiilor cu cei dăruiți mie de Dumnezeu mă definește iar preluarea pasiunilor Verei este pentru a le sprijini în metamorfoza lor atât de frumoasă. Trăirea plenară a miracolului care este IUBIREA.
Cât privește scrisul dăruit lumii - rămâne să fie pasiunea care se coace deocamdată pentru vremuri decise de Dumnezeu, în care El va vrea să Se folosească de mine (și) în alte lucrări ale Sale.

Notă (2023): Pe parcursul anilor am tratat tema cu seriozitate și am aflat, între timp, cine sunt exact, care-mi este identitatea și marele talant. Pot să spun că Vera a avut dreptate și atunci, ca de obicei.