POVESTEA VÂRSTELOR VERONICHEZE: 13 ANI, 2018 („Clubul surorilor Lovegood”) / cartea, pasiunea HP și un pic de analiză psy

 

13 y.o. 

Începe acum perioada fan fiction în jurul pasiunii Harry Potter. Nu va dura mult, dar nici puțin. Va fi intensă și impregnată de parfumul dulce-amărui al experiențelor în plan personal. Mi-a plăcut mult cum a scris Vera în prezentarea Operelor 5-18:

„... ați descoperit-o în mediul online pe Vera Simo Angel, aflată pe-atunci în prima jumătate a adolescenței. Deja nu mai avea nicio legătură cu autismul, datorită diverselor forme de terapie de pe parcursul vieții. Ea atunci descoperea rețelele sociale și le folosea drept mijloc de exprimare a talentelor ei. În acea perioadă își căuta identitatea în universul Harry Potter, regăsindu-se în Casa Ravenclaw, unde erau repartizați vrăjitorii creativi și inteligenți. Din nou, Vera era mai mult decât atât. Ea trăia scriindu-și propria poveste, dar a avut nevoie să afle și cum este să devii personaj în povestea altcuiva.”

Fascinația pentru școala de magie Hogwarts este parțial o pasiune personală dar este și o modă care o cucerește și îi promite o participare iluzorie la societate. Marea putere veronicheză de a lucra cu metafore e dusă acum în cadrele create de altcineva. Vera are nevoie de modele pentru creștere, înțelegere, ordonare a valorilor și de ce nu... pentru simpla și esențiala ei joacă. „Pălăria de selecție” îi alege Casa Ravenclaw, segmentul celor geniali și inadaptați. Primește prin această apartenență un certificat de identitate care devine refrenul obsedant al perioadei: Ravenclaw, Ravenclaw, Ravenclaw!

Dorința de cunoaștere a lumii exterioare este afirmată cu o curiozitate sporită, păstrând ceva din lucrul cu simbolurile pe care l-a practicat toată viața dar în același timp, renunțând la libertate și aliniindu-se la grupuri mari de tineri care aparțin unui univers dat. E fană HP. Sinteza lumii pe care o propune această mare poveste (chiar dacă îi mai adoarme din potențialitatea creatoare proprie) îi place și îi vine acum la îndemână pentru maturizare.

Puritatea fundamentală a Verei transpare și acum, prin aceea că testele universității Hogwarts o declară „zero la sută Slytherin” (casa întunericului), ceea ce exclude orice afiliere a ei cu răul. Statement is made again. Dar existența însăși a casei Slytherin este o mare conștientizare a lumii, este „iadul” care intră în peisaj și care cere, în locul ocolirii, o războire necesară, o înfrângere a răului ca unică metodă de a putea ajunge la Binele inițial.

Prin invitația la o serie de întâmplări care conțin în mod manifest și binele și răul, Hogwarts reprezintă un fel de îndepărtare a Harului, când parcă Dumnezeu o privește pe Vera părintește însă mai de la distanță, ca și cum ar vrea de la ea o întărire în luptă proprie și o coacere pentru mai târziu. Poate de aceea apar acum (în mod necesar) nodurile de identitate, motoarele sufletești se turează mai greu iar cercetarea vieții se manifestă pe rețele sociale. 

Vera alunecă în pseudo-infinitul social media și face primii pași în cunoașterea de ceilalți, dar o face tot în stilul ei, luminos și cuminte. Este sugestionabilă și nesigură dar aceste lucruri sunt acum scoase la suprafață pentru a fi conștientizate iar ea nu doarme, ci continuă să își exprime trăirile în creații, desene și povești, așezând conceptele găsite înafară într-o ordine personală, luminoasă și plină de promisiunea binelui. Despre aceste lucruri cel mai probabil voi mai scrie, căci Vera este cu adevărat (cel puțin pentru mine!) un spectacol al naturii umane, având în sine un arc divin care o readuce, din orice situație încâlcită, la matca echilibrată a unei demnități speciale...

Acum însă, este interesant de observat cartea vârstei 13.
Clubul Surorilor Lovegood, prima carte HP fan fiction, este o poveste terapeutică unde Vera este o elevă la Hogwarts care... nu are liniște interioară! După multe aventuri, monstrul Tiki (entitatea ticurilor nervoase, ca expresie a neliniștii) moare și cele două fete, Vera și Luna, descoperă că sunt surori. Luna Lovegood, fata care, în cartea originală HP, are și ea sindrom Asperger (deci este genială, ciudățică și introvertă), devine aici alter-ego-ul care o ajută pe Vera în călătoria de aflare a păcii inimii. 
Luna reprezintă fitilul lumânării (sau îngerul!) ce sprijină și ghidează sufletul Verei spre ieșirea din bezna lucrurilor străine ei. Ea arată că și în marile aglomerații sociale există ceva delicat, fin și ferm în același timp. O vibrație pozitivă, o apariție stranie care nu se aliniază, ba mai mult, care inspiră pe alții să fie liberi. O regăsire care o ajută pe adolescenta Vera pe drumul identității. Da, obișnuită să-și caute calea prin exerciții simbolice, Vera o pune în povestea ei pe Luna Lovegood să-i arate drumul limpezirii, înțelepciunii și redobândirii liniștii.

Pe lângă povestea surorilor, Vera pictează tot mai bine, citește toate marile cărți de la Hogwarts și știe pe dinafară pasaje întregi din ele. Are un univers paralel în minte, în care lucrurile sunt ordonate și pline de înțelesuri plăcute ei. Rezistă și progresează. Fiecare experiență este o lecție pe care și-o asumă rapid, așa cum a făcut mereu și cu terapia. Asimilează mult, ceva se constituie încet-încet într-un edificiu care, deși pare fragil, are tăria cerului în structură.

Din nou, îmi place mult s-o citez pe Vera, din prezentarea făcută Operelor (la aproape 18 ani):
Pe parcursul vieții am căutat constant o denumire pentru identitatea mea, folosind atât stimulii interiori, cât și cei exteriori: de la prietenul Asperger la felul de-a fi V8, de la Clubul lui Mickey Mouse la castelul de gheață al Elsei și până la școala de magie Hogwarts. Fiecare cadru exterior a fost inclus în câte un concept veronichez. Niciunul însă nu s-a arătat a fi mai potrivit decât IDENTITATE VERA SIMONE.
_____________

Vă las aici un mic fragment de la începutul cărții:

La școală nu prea am parte de magie. Reușesc să fac față destul de bine încercării de a fi normală în orele de școală. Dar acum, în vacanța dintre clasele a șaptea și a opta, mi s-a întâmplat ceva mai magic decât în toți acești treisprezece ani ai mei de viață la un loc. M-am culcat la mine acasă și m-am trezit undeva pe iarbă, pe malul unui lac, lângă niște dealuri. Când mă uit mai sus, observ un castel măreț, înalt și plin de turnuri cu ferestre luminoase...
_____________