Lungul drum al sinelui spre sine (Oct.2013, secvență din filmul „Mica Sirenă - Return to the Sea”)

Există un moment în desenul animat “Mica Sirenă 2: Return to the Sea” care m-a impresionat de parcă ar fi fost o secvență într-un film de Tarkovsky. Sau poate mai bine zis, o secvență-cheie în filmul propriei mele vieți interioare.

În episodul al doilea al epopeii lor, cuplul fosta-sirenă-Ariel și prințul Eric au o fetiță, Melody, o prințesă cu picioare care poartă în ea dorul neînțeles de adâncuri.
Morgana (fiica vrăjitoarei Ursula, generația următoare a “răului”) îi pune gând rău micuței prințese, încercând s-o fure și s-o ducă pe fundul oceanului, pentru a-l constrânge afectiv pe regele Triton (tatăl Arielei și bunicul lui Melody) să-i dea ei tridentul cu puteri absolute în schimbul iubitei lui nepoțele.

Părinții îi ascund fetiței lor adevărul despre genealogia ei subacvatică. 
Ei construiesc un zid în jurul castelului, punând sub literă de lege interzicerea trecerii dincolo, spre Oceania. Adevărul însă, fiind încrustat în sânge, nu poate fi stăvilit de un zid și o biată lege.
Fata începe să simtă, pe măsură ce crește, chemarea aparent inexplicabilă a adâncurilor. Cum Ariel cândva își dorea cu ardoare să nu mai fie sirenă și să trăiască printre oameni, astăzi fiica ei Melody își dorește să fie sirenă și să trăiască printre mer-people. Copila își simte identitatea rătăcită printre oameni și devine obsedată de restaurarea adevărului firesc.

În primă fază, Ariel este categorică în a o păzi pe fiica ei de “periculoasa” pasiune pentru ocean. Vine însă o clipă absolut fascinantă în care are loc revelația că unele lucruri nu pot fi ținute în frâu și nici nu trebuie.
Tânăra vrăjitoare Morgana reușește la un moment dat să o fure pe fetiță iar cei doi părinți pleacă cu un vaporaș în căutarea ei. Ajunși în larg, Ariel decide să-l lase pe Triton s-o transforme iar în sirenă, pentru a se putea scufunda împreună cu el în aventura găsirii fiicei ei. Transformarea ei este o metaforă pe care, personal, am trăit-o cu empatie incredibilă.

Îngrijorată de răpirea prințesei și gata de așa-zisul sacrificiu, Ariel se urcă pe balustrada vaporului iar Triton își îndreaptă tridentul atotputernic asupra ei. Ea își dă pe spate capul scuturându-l prin aer și apoi își deschide brațele către cer în așteptarea metamorfozei. Părul ei strâns regulamentar într-un coc perfect din care până acum nicio șuviță nu ieșea la întâmplare începe să se desfacă și să se unduiască liber în aer. În timp ce pletele lungi și roșii se prăvălesc și dansează ca flăcările abia întețite, pe chipul ei apare un zâmbet de eliberare, ca o reacție inconștientă.
Mi se pare un moment asupra căruia toți terapeuții lumii se pot arunca cu foame de interpretare. Acest fior minunat!
Ceva în ADN-ul ei se reaprinde și, uitând că disperarea era cea care o împinsese să se întoarcă la condiția ei marină (ca și cum ar fi fost doar un compromis și nu un dor personal profund), Ariel transmite prin gesturile ei o splendidă pasiune a regăsirii de sine. În secunda următoare, își ia avânt și plonjează în apă, curajoasă, unduitoare și magică, dezbrăcându-se de atitudinea pământesc-princiară, trăindu-și descătușarea și întoarcerea în adâncurile de unde cândva venise.

Suntem frumoși, puternici și vii, dar nu e chiar atât de lesne să aflăm asta.
Ne trebuie drama, ne trebuie izbirea de tristețe și frică, de diferențele generaționale, avem nevoie de copiii noștri să ne împingă (prin contradicții) în imperioasa necesitate de a putea, de a lupta, de a pricepe.
Oricât de bine intenționați am fi, nu ne putem înțelege și ajuta cu adevărat până nu suntem forțați de pierderi importante să aruncăm măștile grele de pe chip și să ne trăim aventura spectaculoasă a propriei identități.

O, ce superb curaj este acela de a-ți înfrunta adevărurile, de a te întâlni cu tine însuți și de a te recunoaște privind în adâncuri! N-am să uit prea curând această după amiază simplă, când un banal film de desene animate mi-a revelat din nou un sens atât de frumos al vieții: să ne fim fideli nouă înșine. Să ne întâlnim sinele în adâncuri. Să fim liberi. Să nu murim înainte de vremea potrivită morții noastre!

I wanna be part of MY world!

The end.