Povestea VÂRSTELOR VERONICHEZE: 11 ANI, 2016 („VIAȚA ȘI AVENTURILE DE PE PLANETA SHATO”) / partea 1: Spuneri la un nou început

Capitolul 7 din „IDENTITATE: VERA SIMONE - OPERE (5-18 ani)” este cartea vârstei 11: „Viața și aventurile de pe Planeta SHATO”.

Prima carte pe care Vera o tehnoredactează singură-singurică, cu curaj și pricepere; după toți acești ani în care a stat lângă mine în timp ce lucram la cărțile ei. Acum a preluat totul în mâinile proprii.

 Capitole:

• LEGENDA PLANETEI SHATO
• POVESTIRI PENTRU COPII
• SPUNERI LA UN NOU ÎNCEPUT
• Plus artă veronicheză: picturi, desene, icoane, etc.

__________ 

Vă prezint aici capitolul „Spuneri la un nou început”: câteva dintre aforismele anului 1 din deceniul 2 de viață și puțin despre cadrul existențial al acestor scrieri.

„Dumnezeu a inventat talentul și pe urmă oamenii au inventat școala ca să-ți dea așa, mai multe domenii și mai mult timp să afli care e talentul tău. Acuma, chiar dacă afli mai repede, tot trebuie să mergi la școală. Așa mi-am dat eu seama că în niciun caz nu este Dumnezeu inventatorul școlii. El îți dă libertate.” Scrie Vera la 11 ani.

Perioada corespunzătoare acestui volum este miezul școlii gimnaziale, cu bunele și „mai-puțin-bunele” ei. Tensiunea interioară dată de statutul de copil altfel suprapusă peste procesul creșterii se simte tot mai intens. Nimeni nu sesizează, căci Vera este un copil la locul lui, lipsit de revoltă și de reactivitate dar inteligența și creativitatea ei peste medie sunt mușamalizate, ignorate și nefolosite. Începe acum să perceapă venitul la școală ca fiind extrem de obositor iar profesorii nu mai au disponibilitate pentru cazuri speciale așa cum avea, în ciclul primar, doamna învățătoare. Grăbiți să netezească terenul de dificultăți, n-o înțeleg și n-o motivează, în timp ce Vera continuă să aibă anumite necesități psihologice și cognitive particulare. De relaționare cu colegii nici nu poate fi vorba, aceștia se tem „de boala aceea a ei” și-o ocolesc cu prudență, pentru a nu se confrunta cu problemele pe care Vera le pricepe și le ridică. Psiholoaga școlii răspunde teoretic cu căldură propunerii mele de a intra la clasă și a le vorbi colegilor despre natura inofensivă a „bolii” care nu este o boală, și despre cum s-ar putea crea un mic pod înspre Vera, dar lucrul acesta nu se întâmplă concret niciodată. Vera nu va păstra o amintire plăcută a acestor ani. 

Greul ei devine tot mai acut, motiv pentru care ne gândim să o mutăm la altă școală și trăim niște săptămâni de încordare maximă, căutări și griji. Demersurile de mutare la Waldorf sunt însă împiedicate repetat, în mod providențial. Înțeleg semnele. Nu ne mai complicăm să luăm lucrurile de la început și ne concentrăm din nou ceva mai intens pe terapie și pe acceptare. Traversăm cu răbdare un deșert lumesc neîncăpător și nevăzător pentru prea-multul Verei. E timpul dobândirii altor caracteristici, utile pentru mai târziu. Devine clar că este voia lui Dumnezeu să așteptăm în mod activ etapa următoare a vieții. Adevărul e că ne pricepem foarte bine să facem asta.

Câteva spuneri din acest sub-capitol: 

• Moam, tu înveți lumina din mine să se descurce în societatea cu întuneric. (Iar tu, Vera, înveți întunericul din mine să se descurce cu lumina din cer.)

• Eu înțeleg lucruri pe care alții nu le înțeleg, înțeleg chiar și de ce ei nu înțeleg. Asta nu mă supără. Ei nu înțeleg de ce eu înțeleg ceea ce ei nu înțeleg. Dar nici asta nu mă supără.

• Bine, sunt de acord să nu renunț la ceea ce trebuie ca să fac doar ceea ce vreau, dar nu sunt de acord să renunț la ceea ce vreau ca să fac doar ceea ce trebuie.

• Obiectivul unei cărți este studiul iar obiectivul studiului este înțelegerea.

• Cine înțelege un porumbel, n-are cum să nu înțeleagă un om. Poate și invers.

• În artă nu trebuie să facem lucrurile perfecte, dar nici să greșim intenționat. Ci să acceptăm și perfecțiunea și imperfecțiunea, așa cum vin ele natural.

• E posibil să nu fii părintele unui copil dar este imposibil să nu fii copilul unui părinte.

• Când cineva ne dăruiește ceva de care avem nevoie ca să putem trăi, asta înseamnă că ne iubește.

• În troleibuz:
  Tom: Uite, Vera, suntem doar la o stație de noi.
  Vera: Haha, cum sună asta! La o stație de noi înșine?
  Tom zâmbește: Da.
  Vera: Și coborâm la prima?

• Vera: Moam, îmi pui picăturile?
  Eu: Suflă-ți nasul mai întâi, și apoi îți pun picături.
  V: În ordinea asta e mai logic?
  Eu: Păi da. Altfel sufli cu tot cu picături și le-ai pus degeaba.
  V: Mda... e ca și cum m-ai ajuta să mă îmbrac și eu m-aș dezbrăca imediat. Sau știiiiu, am un exemplu și mai bun! E ca și cum aș împlini 11 ani și m-aș întoarce să am iarăși 10.
  ___________