Povestea vârstelor V: 17 ANI, 2022 (Sinteza „OPERE 5-18”) / Călătorie spre infinit


Pe parcursul acestei vârste emoționante, ultima înainte de intrarea în „maturitate”, Vera muncește toată vacanța de vară, într-o infuzie de har: pictează multe icoane, citește enorm și, în paralel, își organizează întreaga viață creativă de până acum. Se pregătește marele volum al primilor 18 ani de viață. 

MARELE VOLUM „VERA SIMONE: OPERE 5-18 ANI” – 500 DE PAGINI DE VIAȚĂ ȘI METAMORFOZĂ (SAU „ÎNGERUL CU O CARTE ÎN MÂNĂ”)

Tot vârsta 17 este cea a Olimpiadei Naționale de Religie Ortodoxă organizată anul acesta la Arad. Premiul Special nu este decât o mărturie a trecerii ei printr-o experiență pe care, de fapt, nu premiul o poate descrie. Bucuria Verei de a învăța Religie trece dincolo de măsurări omenești, este un zâmbet interior venit din ceruri și dăruit cu garnitură de nectar celui care ajunge în proximitatea inimii ei. 

Anul acesta începe, printre pregătirile de bac, să lucreze la banda desenată după Legenda Illo Tempore:

BENZI DESENATE „ILLO TEMPORE” BY VERA SIMONE („CIUDĂȚENII SPECIALE”)

_________________

Și... o mică joacă veroniană pe care am luat-o din cartea Opere, de la vârsta 17:

Viața este ca emisiunea „Vocea României” - altfel de psihologie, by Vera Simone

Audițiile pe nevăzute” sunt atunci când urmează să te naști și îți alegi părinții (antrenorul cu care mergi mai departe).

Confruntările” sunt copilăria, când te adaptezi în lume. Antrenorul trebuie să îți aleagă piese potrivite pentru vocea ta (grădiniță, școală, metode de parenting), să meargă la rândul său mai departe cu tine.

Knockout-urile” sunt adolescența, pe aceeași idee.

Live-urile” sunt tot restul vieții. Până la 18 ani antrenorul decide cum avansezi în concurs, dar de aici încolo te votează publicul, adică propria ta conștiință îți dictează ce e bine pentru tine.

Finala” este momentul în care ești primit în Rai. 

Ai câștigat!

Comments

Popular Posts